30 mai 2023

MANUALUL FORMATORULUI

Colecţia sălii de îmrumut nr. 2 Documente didactice şi metodice s-a îmbogăţit recent cu un titlu nou „Manualul formatorului” (Chişinău, 2014), elaborat de Otilia Ştefania Păcurari, Valeria Şterbeţ şi Adriana Eşanu.

Manualul formatorului reprezintă instrumentul final esențial în lanțul activităților echipei de consultanți, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Programului de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP), inițiativă pentru susținerea reformelor în sectorul justiției din Republica Moldova, lansată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova.

Prezentul manual urmărește scopul dezvoltării aptitudinilor didactice ale formatorilor, fiind structurat astfel încât să acopere diversitatea aspectelor ce au importanță la proiectarea și elaborarea unui suport de curs modern. La baza manualului se află particularitățile educației adulților, cunoscută ca „andragogie”, fiind urmărit scopul de a antrena adultul în formare în funcție de rolurile lui sociale, profesionale și de responsabilități, luând ca bază experiența anterioară profundă și vastă a acestuia.

Niciun comentariu: