28 februarie 2023

DONAŢIE DE CARTE DE LA UNIVERSITATEA DIN SUCEAVA

Musafirii de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Vasile Efros, profesor universitar, dr. şi Ana Efros, bibliotecar, grad 1A, au donat bibliotecii un set de carte despre municipiul Suceava - Cetatea de Scaun a Moldovei.

Printre cărţile donate se evidenţiază o ediţie de lux originală prin aspect, volum şi format: 

„Oameni şi locuri în Bucovina”, editor Fundaţia Naţională „Humanitas – România”, Filiala Suceava, 2009.

Albumul editat în limbile română, engleză şi ucraineană oferă şansa de a arăta întregii lumi locurile din Bucovina, şi cât de binecuvântaţi sunt bucovinenii care trăiesc în această regiune a Europei. Fiecare filă este o piesă dintr-un imens puzzle prin care se dezvăluie frumuseţea aparte a unui tărâm legendar pe care, acum mai bine de 230 de ani, împăratul Joseph al II-lea îl numea Buchenland.

Profesorul V. Efros ne-a lăsat în album şi un un autograf manuscris: „O picătură din roua Bucovinei.”

Cărţile donate vor contribui în asigurarea procesului de informare, documentare, cercetare a utilizatorilor, la realizarea cercetărilor în domeniul geografiei umane şi evaluarea potenţialului turistic românesc.

Niciun comentariu: