Lucrarea reprezintă o contribuţie la demersurile de îmbunătăţire şi eficientizare a mecanismelor de protecţie a consumatorului, mai ales prin creşterea nivelului de cunoaştere şi aplicare a legislaţiei specifice.
Prima parte a cărţii analizează cadrul general care constituie dreptul protecţiei consumatorilor, iar cea de-a doua se concentrează pe un domeniu de maxim interes şi cu un impact major în viaţa cetăţeanului, şi anume domeniul produselor alimentare şi agricole, precum şi pe cel al unor servicii care presupun utilizarea unor astfel de produse ori care interacţionează cu acest sector economic.
Autorul şi-a dorit ca lucrarea de faţă să îi sprijine pe toţi cei care studiază sau lucrează în domeniul agriculturii, industriei alimentare, serviciilor publice să ajungă la un nivel mai ridicat de înţelegere a drepturilor consumatorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu