În contextul Zilei Naţionale a Lecturii şi săptămânii lecturii, Vă recomandăm monografia Caleidoscopul lecturii: principalele direcţii ale teoriei lecturii din secolul al XX-lea de Diana Dementieva (Chişinău : [S. n.], 2021), care reprezintă un studiu dedicat teoriei lecturii, direcţiilor, denumirilor şi feţelor teoretice.
Autoarea oferă într-o formă accesibilă un volum mare de informaţii, o introducere edificatoare în varietatea teoriilor despre lectură şi lector. Lucrarea poate fi considerată un bun suport metodologic şi terminologic asupra evoluţiei conceptului de lectură, principalelor teorii ale lecturii din secolul al XX-lea şi modelelor sincretice ale teoriei lecturii.
Noţiunea de caleidoscop din greacă (kalos) înseamnă „frumos”, doar aplicând un model de lectură sincretică, se poate releva adevărata valoare a operei literare.
Monografia poate din imprumutată la domiciliu din sala de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică sau lecturată în sala de lectură nr.2 Ştiinţe Filologice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu