22 septembrie 2023

LECTURA DE WEEKEND. ULTIMUL CUVÂNT AL LUI SOCRAT BUBA de Thanas MEDI

În acest weekend, Vă îndemnăm să lecturaţi romanul Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba, semnat de scriitorul albanez Thanas Medi, tradus în limba română de Oana Glasu (Bucureşti, editura Elkon, 2020).

Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba de Thanas Medi
„Este o poveste de dragoste care naşte fel de fel de întrebări pe tot parcursul lecturii şi din care în cele din urmă, cititorul reţine şi poate mărturisi fără teamă că este una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din literatura albaneză şi, de ce nu, a lumii. Totodată este un roman despre viaţa unei comunităţi tăcute, cu putere de sacrificiu de sine, învăluită în ceaţa misterului şi a uitării şi neexplorată până în prezent de stiloul vreunui scriitor de renume. Este vorba despre comunitatea Vlahă, prin venele căreia curge sânge latin şi care traversează liniile periferice sau centrale ale trunchiului spiritual multicultural şi multietnic al Balcanilor.” (Rrapo Zguri)

Cartea Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba de Thanas Medi poate fi împrumutată la domiciliu din colecţia sălii de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a Bibliotecii Ştiinţifice a USARB.



Niciun comentariu: