27 aprilie 2023

LECTURA DE WEEKEND. PASĂREA SUNT EU de Ion DEACONESCU

„Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!...”
Constantin BRÂNCUŞI

În acest weekend, iubitorii de literatură română pot lectura cartea Pasărea sunt eu, semnată de Ion Deaconescu.

Volumul scris la persoana întâi singular, e o biografie văzută altfel a lui Constantin Brâncuşi. Cartea vorbeşte despre poveştile de dragoste ale marelui sculptor şi, mai ales, despre atingerea perfecţiunii în ceea ce priveşte sculptura. Motivul pentru care autorul a ales acestă personalitate este, pentru că celebritatea marelui sculptor a început în vremea, în care Ion Deaconescu era elev la Craiova. Cu condeiul inspirat de o entitate divină autorul se întoarce cu dragoste, nostalgie, dar realist spre geniul marelui artist.

„E greu să prinzi în vârful pixului toate aceste minuni, de care e capabilă arta, şi să faci din ele o carte. Pentru asta e nevoie de mult curaj, de mult talent, de o dragoste nesfârşită pentru tot ceea ce înseamnă Brâncuşi.” (Nicolae DABIJA)

Pasărea sunt eu este o carte prin care pătrundem în lumea lui Constantin Brâncuşi, un volum omagiu dedicat marelui sculptor, ce poate fi împrumutat la domiciliu din colecţia sălii de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a BŞ USARB.

Niciun comentariu: