14 octombrie 2022

LECTURA DE WEEKEND. APĂ PLATĂ CU LĂMÂIE de Iulia-Florentina PACIUREA

„Pentru că adesea mi-e teamă să port în inimă, port pe braţe. Şi braţele îmi devin prea grele uneori şi atunci scap pe jos, pe podea, pe asfalt ori în iarbă, bucăţele din ce ar fi putut fi. Şi ce cade pe pământ reavăn încolţeşte, creşte şi mă împresoară. Şi ştiu că voi scăpa din strânsoare doar atunci când mă voi decide să ridic la piept toate posibilităţile. Apoi, ceea ce ar fi putut fi devine posibil şi inima mea, acum curajoasă, poate atât de uşor să separe şi să păstreze binele, încât mă întreb adesea: de ce m-oi fi temut în trecut?”
Iulia-Florentina Paciurea

În această săptămână Vă recomandăm cartea Apă plată cu lămâie de Iulia-Florentina Paciurea, publicată la Braşov, în 2018, la Editura Libris Editorial, localizată în sala de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a BŞ USARB. Volumul reprezintă un roman despre aventură, prietenie, iubire, dar mai ales despre schimbare şi regăsire.

Apă plată cu lămâie de Iulia-Florentina Paciurea
Autoarea aduce în prim-plan o jurnalistă de 32 de ani din Seattle, Allison, o tipă frumoasă, care îşi cunoaşte atuurile şi profită din plin din ea. E înconjurată mereu de oameni, dar nu neapărat de prieteni reali, îşi doreşte să fie mereu în centrul atenţiei şi să aibă cele mai bune reportaje. Şeful său, Orlando, o trimite în Amazon pentru opt luni, cerându-i să realizeze un documentar de acolo. I se pare cea mai mare nenorocire pe care o putea avea, însă întâmplările ulterioare îi vor demonstra că se poate mai rău, întotdeauna, şi că trebuie să ai grijă ce anume îţi doreşti că s-ar putea să şi primeşti. Această călătorie o ajută pe eroină să se descopere cu adevărat, să sape adânc în interiorul ei şi să se găsească la final mult mai puternică şi mai matură decât a crezut că poate fi. Schimbă haina superficialităţii cu una a omului care ştie exact ce doreşte de la viaţă.

Vă aşteptăm pentru a împrumuta spre lectură cartea Apă plată cu lămâie în care veţi descoperi detalii inedite despre flora şi fauna junglei amazoniene, precum şi elemente de civilizaţie sălbatică, încă neatinsă de modernismul lumii în care trăim.

Niciun comentariu: