11 august 2021

MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIONAL

Domeniul Pedagogie din sala de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, naturii, reale. Arte a fost recent completat cu lucrarea „Managementul organizaţional” (Bălţi, 2021). Suportul de curs este semnat de cadrele didactice USARB: Veronica Rusov, asistent universitar, şi Ludmila Cotos, dr., lector universitar.

În lucrare sunt propuse spre realizare următoarele finalităţi:

  • Aplicarea conceptelor, teoriilor şi abordărilor managementului organizaţional în proiectarea strategiei de dezvoltare instituţională;
  • Rezolvarea problemelor cu referire la gestionarea şi dezvoltarea resurselor educaţionale;
  • Explicarea şi interpretarea traseului de optimizare a climatului organizaţional;
  • Aplicarea strategiilor de promovare a culturii organizaţionale în instituţia de învăţământ;
  • Rezolvarea unor probleme complexe privind eficienţa gestionării comportamentului organizaţional;
  • Respectarea eticii profesionale în cadrul managementului instituţional şi în cadrul propriei strategii de muncă.

Suportul de curs este destinat studenţilor programului de studii superioare de master „Managementul educaţional”. 





Niciun comentariu: