Colecţia sălii de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, naturii, reale. Arte a fost completată cu două titluri noi la psihologie „Metode de calcul statistic în psihologie: Note de curs” (Bălţi, 2021) şi „Indicaţii metodice pentru lucrările de laborator la cursul universitar Metode de calcul statistic în psihologie cu aplicaţii SPSS" (Bălţi, 2021), semnate de Luminiţa Secrieru, doctor în psihologie, conferenţiar universitar, USARB.
Nevoia de cunoştinţe statistice în domeniul psihologiei a fost resimţită imediat după introducerea experimentului ca metodă de bază a investigaţiei psihologice, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Actualmente nu există domeniu al cercetării psihologice sau al practicii profesionale care să nu apeleze la cunoştinţe de statistică şi analiză a datelor.
Notele de curs sunt destinate studenţilor în programul de master „Consiliere psihologică în instituţii şi organizaţii” şi „Psihologie judiciară”. Sunt gândite ca un text introductiv, accentul este pus pe prezentarea raţionamentului statistic şi al metodelor de analiză a datelor experimentale.
Ghidul prezintă un mod de abordare a analizei statistice folosind SPSS pentru Windows şi este destinat studenţilor de la psihologie care doresc să calculeze şi să analizeze date din psihologie. Fiecare tehnică de calcul este descrisă detaliat şi experimentată prin capturi de ecran, iar secţiunile practice conţin probleme rezolvate şi aplicaţii practice pentru verificarea cunoştinţelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu