25 septembrie 2026

LECTURA DE WEEKEND. GHIDUL PROFESIONISTULUI ÎN SOLUȚIONAREA RECLAMAȚIILOR CONSUMATORILOR

O reclamație nu este sfârșitul unei relații. Poate fi începutul unei soluții.

În orice relație cu publicul pot apărea întrebări, nemulțumiri sau reclamații. Diferența o face felul în care acestea sunt primite, analizate și soluționate. Pentru lectura acestui weekend, Vă recomandăm o publicație practică și de actualitate: Ghidul profesionistului în soluționarea reclamațiilor consumatorilor, Chișinău, 2026.

Elaborat de AO Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova, Ghidul profesionistului în soluționarea reclamațiilor consumatorilor oferă un cadru practic pentru organizarea și desfășurarea unui proces corect, transparent, eficient și documentat de examinare a reclamațiilor consumatorilor.

Adresat profesioniștilor care intră în raporturi juridice cu consumatorii: agenți economici din comerț și alimentație publică, farmacii, ateliere de reparații, frizerii și alți prestatori de servicii, ghidul prezintă recomandări privind primirea, înregistrarea, examinarea și soluționarea reclamațiilor, precum și drepturile și obligațiile ambelor părți.

Pentru studenți, masteranzi, cadre didactice, cercetători și alți utilizatori ai Bibliotecii Științifice a USARB, această publicație poate constitui o resursă utilă pentru înțelegerea mecanismelor de protecție a consumatorilor, a responsabilităților profesionale și a cadrului juridic care reglementează relația dintre consumator și profesionist.

Cu un caracter informativ și orientativ, ghidul oferă repere pentru o comunicare responsabilă și transparentă și poate contribui la formarea unei perspective informate asupra drepturilor consumatorilor și a obligațiilor profesioniștilor.

Vă invităm la lectură și descoperire în Sala de Împrumut nr.1 Documente științifice și beletristică, precum și în format online.

Niciun comentariu: