30 septembrie 2025

1 OCTOMBRIE – ZIUA OAMENILOR ÎN ETATE

În contextul celebrării Zilei Oamenilor în Etate, la data de 1 octombrie, în sala de lectură Ştiinţe psihopedagogice, ale naturii, reale. Arte a Bibliotecii Ştiinţifice a fost organizată o expoziție de carte cu genericul Integrarea persoanelor vârstnice în societatea contemporană, menită să sprijine viitorii psihologi, pedagogi şi specialişti în domeniul socio-educaţional. Scopul expoziţiei este de a pune în valoare experienţa de viaţă a generaţiei vârstnice, precum şi modalităţile de susţinere psihologică, socială şi educativă a acesteia.

Expoziţia cuprinde monografii, ghiduri practice, lucrări metodice şi articole ştiinţifice dedicate:

  • particularităţilor psihologice ale vârstei a treia;
  • tehnicilor de comunicare şi consiliere a persoanelor în etate;
  • strategiilor de incluziune şi protecţie socială pentru seniori;
  • modelelor de parteneriat între generaţii;
  • resurselor culturale şi spirituale ale îmbătrânirii active.


Niciun comentariu: