14 aprilie 2025

AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ. RUSINEA de Vincent de GAULEJAC

Ruşinea este un sentiment dureros şi sensibil, despre care preferăm să nu vorbim, generând astfel tăcerea şi retragerea în sine până la paralizie. Ea nu apare izolat, ci e parte componentă a unui melanj de timiditate, anxietate, nesiguranţă, frică, umilinţă, dar nu numai. Sărăcia, manipularea, cerşetoria, statutul de asistat social, abuzurile şi umilinţele alterează identitatea şi modul în care individul se raportează la comunitatea de care aparţine. Astfel, nu este doar legitim, ci şi necesar să-i înţelegem mai bine originea şi modul în care evoluează, sentimentul de ruşine definind într-o măsură foarte mare relaţiile sociale şi fiind strâns legat de stima de sine.

Profesor emerit de sociologie la Universitatea Paris VII, Vincent de Gaulejac, în cartea recent apărută în colecţia sălii de lectură nr. 3 Ştiinţe psihopedagogice, ale naturii, reale. Arte, Ruşinea: Cauzele, multiplele faţete şi mecanismele interioare de vindecare (Bucureşti : Philobia, 2023), sparge cercul tăcerii, oferindu-ne instrumentele prin care să înţelegem mai bine diferitele laturi ale ruşinii şi ne arată că în spatele acesteia se ascund comori de iubire, sensibilitate şi umanitate, care nu reuşesc să se exprime. A înţelege, a asculta şi a vorbi despre ruşine înseamnă a ne elibera de o parte din suferinţa pe care o provoacă.

Niciun comentariu: