În acest weekend Vă propunem pentu lectură cartea Bunul-simţ ca paradox de Alexandru Paleologu (scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român), care reprezintă o ediţie de buzunar şi include o colecţie de eseuri şi meditaţii personale despre artă, morală şi filozofie, mai exact despre relaţia acestora cu literatura. Bunul-simţ este sinteza mai multor calităţi pe care trebuie să le aibă criticul literar, întrunind raţiunea, luciditatea, moderaţia, consecvenţa şi înţelepciunea.
„Se confundă mai întotdeauna bunul-simţ cu simţul comun; e adevărat că merg o bună bucată de drum împreună, pornind de la constatări elementare. Dar simţul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul-simţ îşi urmează fără greşeală drumul ajungând la descoperiri senzaţionale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de a „simţi bine”, de a discerne, de a-şi reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni.” (Alexandru Paleologu)
Volumul recomandat poate fi împrumutat din sala de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a Bibliotecii Ştiinţifice a USARB.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu