25 martie 2022

LECTURA DE WEEKEND. FRICA PORTARULUI ÎNAINTEA LOVITURII DE LA 11 METRI de Peter HANDKE

Peter Handke
Peter Handke s-a născut la Griffen, Australia, în 1942 dintr-un tată german şi o mamă de origine slovenă. În 1961 îşi începe studiile de drept la Universitatea din Graz, dar abondonează câţiva ani mai târziu, când o editură germană acceptă să-i publice primul roman - Die Hornissen. La 23 de ani este invitat de prestigioasa grupare literară Gruppe 47 la una dintre reuniunile ei anuale.

Scriitorul a primit numeroase premii literare: Premiul Franz Kafka – 2009, Premiul Ibsen – 2014, iar în 2019 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

Unul dintre romanele de succes al autorului Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri (Bucureşti, Editura ART, 2019) a fost ecranizat în 1972 de către celebrul regizor german Wim Wenders, reprezentând povestea dramatică şi înduioşătoare a înstrăinării.

coperta carte Peter Handke Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri
„Handke scrie dintr-o zonă de dincolo de psihologie, unde sentimentele capătă duritatea unor pietre găsite la întâmplare și analizate geologic.” (John Updike)

Joseph Bloch, protagonistul romanului, instalator şi fost portar de fotbal, află într-o dimineaţă, că a fost concediat. Având acum destul timp la dispoziţie, colindă străzile oraşului, doarme în hoteluri, merge la film. Totul îi pare lipsit de sens, iar oamenii, nişte prizonieri ai convenţiilor. Într-o seară, abordează o casieriţă de la un cinematograf, Gerda, care îi cedează fără prea multe reţineri... 

Cum a evaluat acţiunea romanului, aflaţi lecturând textul cărţii, tradusă din limba germană de Corina Jiva şi care poate fi împrumutată la domiciliu din colecţia sălii de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a BŞ USARB.





Niciun comentariu: